Oglinda

Cum iți mai vezi tu lumea, acum, prin ochi batrâni?
Mai e lumină’n soare? De’o rază să’ți atârni
Privirea obosită și plină de’ntrebări
De „ce ar fi fost oare” și „cum ar fi fost dacă”
Sau ți’ai facut cu sila ca sufletul să’ți tacă?

Și ia zi’mi, dacă acum în mâna ai ține o floare,
Ai mai simți parfumul? Ai mai vedea culoare?
I’ai mai citi din frunze dorințe’n verde crud?
Sau ai închide ochii și’n palmele’ți uscate
Ai mai simți doar spinii, așa, parcă departe?

Și cerul? Cum e cerul? Mai poți să ‘nalți privirea?
Mai știi să’i vezi azurul, să’i cauți nemurirea?
Să’i sorbi stropii de ploaie când cad in foșnet ud?
Sau cu privirea stinsă și capul dat pe spate
Ai fi tu nori ce plouă, in tânguiri deșarte?

De ce nu spui nimic?
De ce nu îmi răspunzi?
De ce mă privești gol?
De cine te ascunzi
In cioburi năruite,
Ca niște gânduri sparte?

De ce’mi sângeră pumnul?

De ce duhnești a moarte?

Nadir