„Nu exista alb si negru, ci doar nuante de gri!”
Ce minciuna menita sa ne ajute sa fugim de adevar, sa ne impiedice sa ne apropiem de realitate. Ce iluzie…
Luati o foaie de hartie. O foaie de caiet de matematica. Colorati fiecare al doilea patratel cu negru pana cand foaia ajunge ca o tabla de sah miniaturala. Lipiti’o pe un perete bine luminat si priviti’o de aproape. O sa vedeti patratele albe si negre. Faceti un pas in spate, o sa vedeti patratele si mai mici, albe si negre. Continuati sa va departati pana cand nu mai distingeti patratelele, si o sa vedeti intr’adevar o foaie gri. E gri? Nu, nu e gri, pentru ca „gri” nu exista.
Griul nu e un adevar, nu e o existenta… ci o distanta. Distanta de adevar. Cu cat distanta e mai mare, cu atat griul e mai uniform, mai omogen.
„Gri” e iluzia in care ne ascundem frica, neputinta, lipsa de vointa sau dezinteresul de a face un pas inainte. De a privi mai indeaproape.
Nimic nu e gri.
E doar departe…
Șogore, you blew my mind! Scurt și cu miez: o să am ce trânti de capul celor care îmi explică care-i treaba cu nuanțele de gri. Dă-mi voie să postez textul pe feisbutt (cu credits & shit, bineînțeles)
sogore, esti partas la blogu asta ca si mine, deci knock yourself out.
Părtaș, părtaș, dar când vreau să folosesc vorbele altora, e bine să întreb înainte 🙂 Ideea asta poți s-o pui și într-o piesă d-aia faină de a voastra…