Dor de demult.

De mult apus’a vremea când şoapta cea divină
Împodobea şi vântul 
Şi ploaia şi pamântul
Cu frunze’n foşnet dulce şi stropi care alină
Dogoare de dorinţă şi foame de lumină.

De mult pierdut’au ochii puterea să privească
Sori în apus de purpură,
Luni dăltuite’n marmură
Şi adumbrite’n lacrimi privirile să nască
Acei fiori ce’n piepturi fac inimi ca să crească. 

De mult uitat’am cântul ce aducea povaţa
Susur curat de ape,
Murmur străvechi in noapte
Ce domolea în suflet şi ce alinta faţa
Şi’n iz de flori şi iarbă sădea în trupuri viaţa. 

Pierdută’i vraja şoaptei şi calea cea senină
Muri ce’ar fi fost veşnic: credinţă, dor, lumină
Acum stapână’i frica şi mintea de jivină
Zărim doar neguri dese, nori negri plini de vină
Şi sufletele’s mute şi frunţile ‘ncruntate,
Din maşti cu feţe hâde şi zâmbete deşarte
Curg vorbe goale, multe şi fără ‘nsemnătate…
Nu mai e loc de soare şi’apusuri flăcărate,
Nu mai e loc de vise, culoare si dreptate!

Azi inimii ii este ruşine a mai bate…

Nadir

Anunțuri

Despre warsongu

Udonwannano...
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s