Lectie de viata…

De multe ori trecutul nu ne lasa sa traim prezentul. Trecutul cu praful de pe haine, cu noroiul de pe incaltari si rugina de pe lanturile grele ce ni le atarna de picioare si de maini. Trecutul cu frica de orice nu ii apartine, cu regrete si amintiri pe care le’am dori uitate. Cu lacrimi amare si vise irosite si sperante in van. Lucruri despre care ne mintim ca nu ne putem dezbara singuri. Si gasim oameni care ne iubesc si le cerem ajutorul cu o soapta gatuita sau o privire stinsa. Si ei ne deschid usa sufletului lor si ne lasa sa intram, asa murdari cum suntem, in cele mai intime unghere ale vietii lor. Intram cu noroiul si praful si rugina, improscam si murdarim cu lacrimi si regrete si durere. Iar ei ne lasa, pentru ca ne iubesc. Vin si ne ia in brate fara sa vada ca ii murdarim, ne mangaie parul naclait murdarindu’si palmele calde. Ne saruta lacrimile murdarindu’si buzele si si ne inspira praful in timp ce ne soptesc la ureche ca va fi bine, ca vor fi acolo pentru noi. Si incearca. Incearca din rasputeri, cu durere in suflet… incearca sa ne rupa lanturile, sa ne curete picioarele, sa ne spele hainele. Incearca cu disperare, cu abnegatie, pentru ca ne iubesc si ne cred. Si nu reusesc, pentru ca ii mintim atunci cand spunem ca nu ne putem curata singuri. Si cand vedem ca nu reusesc ne spunem ca e vina lor, incapabili fiind sa acceptam ca noi nu vrem sa ne dezbaram de acel trecut, asa ca le intoarcem spatele si plecam trantind usa. Si ei raman acolo, uitandu’se in jur la mizeria ce le’am adus’o in casa lor in care ne’au primit fara sa se intrebe, fara sa clipeasca macar. In sufletul lor…
Toti o facem mai devreme sau mai tarziu, dar putini intelegem cu adevarat. Si eu am facut’o…

Si acum, cand ma uit in jur si vad ca nu am nici unde sa ma asez sa plang, cand stiu ca si lacrimile mi’ar fi murdare, cand vad urmele de pasi noroiti care vin si pleaca de atatea ori din sufletul meu cu usa data de perete…acum imi dau seama cat de mult doare. Acum imi dau seama ca nu exista lucru mai josnic, mai bicisnic pe care sa il putem face celor care ne iubesc. Si tot acum imi dau seama ca nu exista iertare pentru asa ceva. Asa ca nu am sa o caut si nu am sa o ofer. Acum a fost randul meu sa traiesc ce am facut pe altii sa traiasca…

Asa ca Nadir se va duce din nou la usa data de perete si o va inchide. De data asta usor, fara sa o mai tranteasca. Si la fel de usor, in spatele ei, astazi, Nadir va inceta sa mai existe…

Nadir

Anunțuri

Despre warsongu

Udonwannano...
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Lectie de viata…

  1. Dana I. zice:

    ” Nu stii , ca numa-n lacuri cu noroi in fund cresc nuferi? „

  2. zerocratu' zice:

    de ce doar chestiile frumoase inceteaza sa mai existe? nu e corect.

  3. brotak zice:

    nadir latent usor emers,
    inca ferice daca-ntre timp usa-n perete nu de plumb se facuse gen.
    ca daca,,, zoroastrii sa te aibe in milapaza lor.

  4. Azra zice:

    dureros si degeaba

  5. Adina zice:

    Mai Alex, mai Warule, mai Songule, mai Tzigane, mai Omule… Daca Nadir si-a luat o palma grea peste suflet… asta inseamna ca…..ai renuntat la blog ? …de tot de tot ???? Pacat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s