Leapsa de la conu astral

mia dato alde Cozmos  azi. numa ca io spre deosebire de dansu si altii chiar imi imintesc care a fost prima carte pe care am citito vrodata. literally citito, adica nu gangurit cu ochiin poze, ca de gangurit ganguream la rahan care era in franceza si care nu era carte.

imi evoca amintiri adanci leapsa asta, si am sa las o tara doparte bascalia sa va zic de ce. io fusei mic la slanicu prahovei, o zona cu paduri si munti de sare. o zona in care cand eram io mic inca mai intra baba iarnan sat, inca ne mai dadeam cu sania pe uliti in sudalmele babelor si unchiesilor in picioarele carora ne mai opream. inca ne scaldam la garla sau la baia baciului vara, inca pasteam vaca desculti, inca jucam „folbal” cu ghemu de carpe pe izlaz ca apoi sa ne petrecem seara smulgandune spinii dan picioare. inca se bea apa din put si se gatea cu apa de ploaie (care inca mai facea bine la par). inca se mai lua painea pe cartela, inca se mai purtau ciubotele, sortu si baticu erau inca trendy precum si pufoaica, nadragii de salopeta, chimiru, surtucu, cusma si „cizmilii de guma”. se mai cresteau inca animale pe care trebea sa ai taria sa ti le sacrifici singur si sati aduci aminte de asta cand te bucurai de gustul mancarii. pe vremea aia inca mai stiam limba copacilor, a ierbii, a vantului, a gazelor si inca mai citeam in cer.

pe vremea aia aveam doar doo carti. una de colorat, si una pentru poezii pentru copii. si seara, dupa ce „dadea vacile devale” si aveam grija sa ajut pe ai batrani (bunica si strabunica) la astamparatul orataniilor si celorlalte animale masezam in pragu usii. in mijlocul bataturii bunica si strabunica mai stateau la un taifas, difuzoru se auzea infundat de dupa usa cu te miri ce noi cuceriri in ale civilizatiei si progresului, iar pe cornisa „casei mari” caremi era interzisa mie fiind doar pentru oaspeti saseza sa cante mierla. in decoru asta feeric de amurg si miros de tei si fosnet de padure io buchiseam cu greu cele invatate de batranele ce mau crescut din cartea aia care nu era de colorat.

cartea se chema „Linistea Cri”, o mai am si acum tot acolo, si cu greu imi infrang amintirile cand o vad. acum nu mai am curajul sa citesc din ea…

o dau si io mai departe lu

  • iodip
  • Karioaka
  • Miruna
  • Anunțuri

    Despre warsongu

    Udonwannano...
    Acest articol a fost publicat în WarSongu și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

    4 răspunsuri la Leapsa de la conu astral

    1. lamaie zice:

      LINISTEA CRI! Cartea din cauza careia m-am apucat de scris. Desigur, o mai am si acum.

    2. eu, Miruna zice:

      Cînd se lasă seara
      mama nu mai aprinde lumina.
      Doar a venit primăvara !
      Au ieşit ghioceii
      şi, lămpaş cu lămpaş,
      au făcut din pămînt
      un cer înstelat.

      Din volumul „Liniştea cri”
      Ed.Ion Creanga, Bucureşti, 1985

      Asa?

    3. Tiwi zice:

      Bunicii mei sunt tot din Slanic Prahova,si am copilarit si eu pe acolo…frumos oras….imi placea sa stau in pod cu picioarele atarnand in afara si sa citesc,oprindu-ma din cand in cand sa admir muntele de piatra verde si sa ma zgaiesc la cer,al carui culoare ma fascineaza si azi. Mi-e cam dor de vremurile alea.

    Lasă un răspuns

    Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

    Logo WordPress.com

    Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

    Poză Twitter

    Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

    Fotografie Facebook

    Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

    Fotografie Google+

    Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

    Conectare la %s