Crezul

Cred untr’un Tata, facator a tot ce este sau a fost. Si nu’i dau nume, si nici chip, si nici vorbe scrise.

Si mai cred intr’o Mama Pamant, care naste trupurile, care ne hraneste, si pe care o ucidem cate putin in fiece zi din ignoranta ochilor in stele. Distrugem, hacuim, ucidem, ne impiedicam de’a valma, colcaim ca viermii pentru ca vrem mai mult, mai repede, mai usor. Vrem totul, luam totul dar nu punem nimic in loc. Si apoi cerem iertare cerului, si ne consolam cu minciunile unor nemernici care care indraznesc sa ii confere lui Dumnezeu micimile omului, si sa o uite pe Mama care ne tine in viata. Si Tatal ne uita, si Mama ne plange. Iar lacrimile ei ne vor ineca in curand ca pe niste pui de caine nedoriti. Dar nu ne pasa, asa ca aducem aceeasi ura, aceasi moarte si distrugere si celui de langa noi. Uitam ca suntem oameni cu totii, frati si surori, fii si fiicele acelorasi parinti, uitam cumpatul, uitam simtirea, uitam gandul si glasul inimii. Uitam tunetul, uitam cantecul vantului si al frunzei, uitam glasul animalelor si legile firii, cele adevarate, scrise cu sange in sangele nostru. Uitam ca suntem apa, foc, pamant, aer si spirit. Uitam ca trebuie sa hranim, sa respectam si sa veneram toate acestea care ne fac sa fim ce suntem. Sau ce ar trebui sa fim…
Uitam, si le inlocuim cu legi scrise prost pe o hartie, cu bolboroselile febrile si demente ale unor oameni cu ochi aprinsi de nebunie, care cu glas mieros si smerit ne imping la ura, care ne ameninta cu foc si sfada, cu moarte boala si distrugere daca nu le urmam vorba cea pe care indraznesc sa creada ca i’au dat’o Tatalui, caruia tot ei i’au dat gand si fapta si vorba si gura sa o rosteasca. Ne otravesc radacinile sincearca sa ne faca sa credem ca ramul acela hidos prin care curge seva minciunii si otrava fricii, ca ramul acela este defapt adevarata noastra radacina. Ne impun sa ne mentinem traditia de veacuri pe care tot ei ne’au impus’o, cu foc si cu otel, ca sa ne uitam viata de zeci, de sute de milenii in care inima ne’a batut in ritmul pamantului, al cerului, al vietii si al mortii.

Dar nu toti vor sa uite, pentru ca muzica sangelui e dulce si nimic si nimeni n’o pot amuti. Si unii din noi isi reamintesc. Isi reamintesc sa asculte iar bataia inimii si sa cante cu ea. Isi reamintesc sa asculte vantul si ploaia si sa cante cu ele si sa amuteasca bolboroselile unor nebuni din temple. Isi reamintesc sa asculte tunetul, si sa uite dangatul lugubru al clopotelor de fier. Si sting lumanarile si arunca tamaia, ca sa traga din nou in piept cu nesat fosnetul padurii, ca sa vada din nou lumina stelei si a lunii, si sa isi aduca aminte cum e sa ai umbra sub soare.

Da… suntem pagani si salbatici, dar atunci cand nebunia voastra va pieri odata cu multi dintre voi, unii din noi vor ramane sa vindece ranile Mamei, si sa’i aminteasca Tatalui ca nu este totul pierdut.

Si daca nebunia nu va trece atunci va vom aduce noi aminte. Cu tunet, cu fulger, cu foc, cu apa, cu piatra, cu urlet de lup si vuiet de furtuna. Cu toate acele glasuri pe care voi cautati sa ne facei sa le aruncam in bezna hidoasa a invataturilor voastre strambe si veninoase. Sa nu uitati ca nu este piatra cladita de voi prin care sa nu izbuteasca frunza sa strapunga ca sa bea din soare.

 

P.S.

http://www.cetatea-crestina.org/cgi-bin/familia/cautare.pl?user   unde bicisnicii ne invata cum, unde, cat si pe cine sa iubim!

Praga

Napai va zisei ca fusei la praga. Da cum mie o lene de ma doare au mai trecut doo saptamani pana sa mai si scriu cevasilea despre.

Praga fuse o experienta interesanta, din care mam intors cu sentimente contradictorii. E un oras superb, dar oamenii nu mi sau parut extrem de diferiti de noi ca mentalitate. Poate doar putin mai realisti, astfel incat turizmu merge bine acolo. Au si nu au ce sa turisteasca, sincer. Lucrurile cu adevarat interesante le poti vedea plimbandute pe strada, daca ai loc de miile de turisti. Muzeele si restu de atractii mi sau parut, cu cateva exceptii, mici si prea scumpe pentru putinul pe care il ofera. Adica intri intro camera cu cateva exponate, apoi treci in alta cu alte cateva exponate, si cand crezi ca treci in a treia unde incep lucrurile interesante te trezesti afara. Si marci 150 de coroane la baieti. Din fericire exista o chestie numita Prague Card, care pentru vro 800 de coroane iti ofera acces gratuit in majoritatea „muzeelor” astora. O alta chestie care ma secat e ca praghezii par a fi chititi pe japca. Depilda mam dus in buricu targului (stupid me) sa halesc o salata. O terasa numita Garden pe care nu vas recomandao nici daca miati fi dusmani de moarte. Sed io linistit, imi comand o salata greceasca, nevastamea un cascaval pane cu cartofi prajiti. Mai luam o apa sio bere (io apa, bere nevastamea) facem calculu ies vro 400 de coroane. Mult, dar deh, eram in centru. Terminam, vine nota, belesc ochii ca broasca in pragu orgazmului: aproape 800 de coroane. Dublu fata de cat ma asteptam. Pe masa era o oliviera: deci 100 de coroane. Mai era si un set de sosuri de care nu neam atins, deci 100 de coroane. Bacsisu inclus, 20% deci 200 de coroane. Unde mai pui ca sa dus mandra la buda, si acolo au taxato de 15 coroane. Deci…plm….mananci bei da platesti sa te pisi. Iti taxeaza digestivu si la intrare si la iesire, ce pula lor.
Babele lor se dau cu tramvaiu (e sport national si acolo) si put de traznesc. Sorry, si io am crezut cai stereotip, da nu e. Candesc deti sar creierii. Din fericire nu au probleme cu curentu, asa cas geamurile deschise nonstop. Plus ca ei au semafoare sincronizate, deci faci cu tramvaiu maxim 15’ dintro parte in alta a orasului.

Ce ma impresionat cel mai mult, si veti regasi chestiile in poze:

- conditia excelenta a cladirilor cu varsta medie de vro 800 de ani
- transportu in comun eficient, la secunda
- o galerie de pictura geniala
- zoo (cautat girafe 5 ore, cat pe ce sa omor jumatatea mai buna)
- cainele astmatic din carucior, atractia principala din zoo (era al unui vizitator)
- monumentu anticomunist pe care daca las fi vazut noaptea mas fi cacat pe mine de frica
- tonele de paianjeni si unica viaspa din praga, cea care nu sa despartit de mine cat am stat acolo, si care ma forta sa fac balet new age la fiecare 5 minute
- un cimitir absolut bestial, in care nas intra noaptea nici batut
- targu medieval cu sabii and shit
- Golden Lane la Castel.
- Catelu liliputan caruia stapanu ii arunca o craca
-Terasa de pe malu valtavei unde se canta rock live si se bea bere eftina
-Trupa de mosnegei care cantau dixie in mijlocul unei piatete centrale, care radeau, faceau solo la tobe cu peturi si buricareau spre amuzamentu general. Si chiar cantau foarte bine.
-Sala de mese a hotelului (un bloc de pe la 1800 toamna reconditionat cu lift) care de dimineata era plina de mosi si se asculta muzica gen romante in timpu micului dejun, incat ma simteam ca la azil.
-Cozonacu lor care seamana cu painea dar e dulce, si pe care in prima dimineata lam mancat evident cu salam
-Taverna aia bestiala din drum spre castel, cu blanuri pe pereti, lumanari, paie pe jos si statui de ceara unde sa dadea cu pumnun masa, chelnerii sa bateau cu sabia si o chelnerita cu tate mari (intre care mai baga si capul unor clienti fericiti) se aseza la tine la masa, troznea o palman tablie si tentreba mestecand “ce pizda matii vrei de baut?!?” (era taverna medievala de “low lifes medievali, so it figures)
-neste oase din nush ce muzeu
-neste vestigii paleolitice care miarata ca religia mea e mai veche decat a voastra
-restaurantu chinezesc Harmonie unde mancai cu chinezi mancare facuta de chinezi pentru chinezi la preturi de chinezi
-bazaru de chinezi de unde luai toate armele posibile la pret de dumping dupa o negociere, de unde miam luat un set de 3 shuriken din otel de calitate, ascutite brici si perfect ekilibrate la 80 de coroane

Cireasa de pe tort a fost aurolacu care se pisa pe primarie.

Si continui alta data, ca am tampenii de facut!

Ah, poze:

http://picasaweb.google.com/NadirWe/DropBox?feat=directlink

Cacaciosii se intoarce!

Vaducetz aminte cand povesteam mai deunazi cum stau femeile de serviciu numan buda barbatilor la mine pe plantatie?

 Noah, exista un principiu axiomatic, absolut, care sustine irefutabil ca tot ce intra trebuie intro forma sau alta sa mai si iasa. Si cum de doo zile na iesit nimi (mortii lor de masline) dar am halit gramada simt eu acum vro ora ca a venit momentu al mare. Si ma duc sa confectionez natarau’. Adica sa defec. Adica sa ma cac.

Bun, la nici 25 de secunde dupa ce m’asez pe buda (culmea, nici un alt participant la trafic) dar evident si strategic inaintea primei basini apocaliptice intra si inevitabilul card de femei de serviciu. Eram in kinurile facerii, aveam urechile infundate asa ca nam putut sa disting ciripeala vesela a vocilor lor suave de marasesti, bran, carpati, bucegi, top, dacia si ce alte mahorci leau mai dezmierdat plamanii in tinereturi. Devastatoarea mea basina lea amutit insa brusc pe toate si mia desfundat si mie urechile, asa ca am auzit si prima remarca inteligibila din partea lor, susurata cu o voce inecata de emotie de una din ele: ”Ai grija fa, ca se caca unu!”

Pauza, io okii beliti si muscandumi buzele, micul „plici” facut de o broboana de sudoare pe colacul veceului, susurul cristalin al veceului de langa, respiratiile haraite ale marchizelor vidanjei, toate astea imi aminteau ca desi asa pare, timpul insa nu sa oprit in loc. Explozia de rasete survenita mai tarziu mai ca ma dat jos de pe cacat, ca sal citez pe ala cu piticii moka. Dupa care ciripeala a continuat. Am aflat astfel, spre marea mea usurare, ca Nutzi sia luat doua saptamani de concediu, cacolegele noastre de la etaju 3 sunt niste vaci care nusi spala borcanele si caserolele de mancare, ca intruna din cabine e o pata de ceva ce ar putea fi citez „fa cred cai slob…uhh….sper…uhh, dracu stie fah, laso acolo!”. Lucru asta ma frapat, cine dracu trage o laba la birou?!? Am mai aflat ca a disparut un sul de prosop si ca rollerul de prosop din dreapta chiuvetelor se va strica iar cat de curand, ca nu mai e sapun, ca au primit lamai stricate la bucatarie, si de asemenea am aflat ca daca apesi tare pe mop e mai uscat. Cel putin asa isi imaprtasea cunostintele una din ele, care parea Mama La Ele alteia ce era probabil mai novice in ale craftului. Si iar dai si razi. Si mam acrit, am mai dat o basina rasunatoare ca un corn de vanatoare intro padure noaptea dupa care am inceput sa rad demonic si harait, tare, din cabina. Reactia a fost previzibila, cateva secunde de liniste, cateva susoteli inabusite iar pe urma am avut senzatia ca au zburat literalmente prin usa de iesire din toalete. Mam bucurat, cami amortisera deja picioarele pe buda. Atat de intempestiva lea fost iesirea din scena cacand (tare, nu?) am iesit la randumi din cabina am gasit in fata chiuvetelor un mop cazut pe jos. In emotia momentului insa nu am avut ideea de al fotografia cu mobilul ca proba.

Sper ca de acum incolo sa se gandeasca de doua ori inainte de a intra sa „faca vizita” in timp ce „se caca unu”…

 In alta ordine de idei, eu si un coleg deal meu vrem sa demaram o campanie de informare, sau mai bine zis autoinformare. Scopul este sa aflam intrun final unul din marile mistere ale femeilor: de ce nu se pot pisa singure? De ce trebuie sa se duca in gasca la umblatoare, si mai ales ce anume mai fac acolo (altceva decat necesitatile fiziologice) si despre ce vorbesc. Suntem dispusi sa facem orice pentru a afla acest lucru, de la montarea unor echipamente de monitorizare pana la a ne dechiza noi insine (spre a deveni „insene”) si a sta in buda gagicilor o zi intreaga. Cine doreste sa ne scape de chinuri impartasindune ceva insighturi in aceasta probleme este rugat sa comenteze la postul asta. Oricum, oricat si orice va fi, noi tot vom invinge, vom afla adevarul!

 Si evident vi’l vom impartasi si voua.

Maine plec in Praga, cand mantorc (mie frica davion) i’ll let you know ce si cum e si pacolo!

Sa auzim de bine!