No Comment…

http://injoaca.blogspot.com/2008/07/20000.html

Bah, esti prost?!? Da! Rau…

Bre, santamplara keshtii da ultima oara cand ne vazuram la cearcane. Si pe la munca, si prin metrou, dar mai ales pan veatza.

Lansaram un album de care suntem mandri si pe care nul cumpara nimeni, o sa bag o poza cu posteru de lansare la sfarsit, sa vedeti ce muian am si de ce sunt in stare la 3 dimineata dupa o sticla de cava doro…niste tzarani…

A, siam fost la sibiu. Cu avionu. Sau mai bine zis cu „avionu”. Da va zic mai incolo.

 

Dar despre altceva vreau sa va spui azi. Bai dragii mosului, voi ati remarcat ca sunt in viata neste zile in care te trezesti dimineata prost rau? Mah, da prost rau rau rau de tot, nu asa. Bata. Muci. Pilaf. La mine sunt dese rau bre, indeajuns de dese incat sa ma faca sa ma gandesc ca milioanele de neuroni morti cu ocazia diverselor betii incep sasi ceara tainul.

 

Depilda, acu ceva zile miam infipt voiniceste castilin ureki, miam luat rucsacu ce multa tehnologie pe umar si am purces increzator la munca. La 6 jumate, ca dupa cum va amintiti incep la 7 juma si deci dimineata inseamna eu, apaca, pula, gornistu si fruntasu. Si cum ascultam io neste Epica ma trezesc nitam-nisam cum sefu securitatii de la intrarea cladirii in care aveam inainte birou se uita lung la mine, neintelegand ce pula lui caut io acolo cu oki straini si goi la 7 si zece pe nepisate. Si e ceva diferenta intre Izvor si Pipera, credetimio pe cuvant.

In alta zi ma scobor jos la parteru cladirii unde prestez sami iau ceva de haleala. Am schimbat Shitty Grillu pe Mac Grigore, la fel de scump si la fel de de cacat. Bun, si manfig in fata puicutei de la servire cu doo bonuri de masa sii zic ca vreau un quesadilla cu cartofi si sos mexican, ca deh, am si ceva sangre latino care cere sal doara stomacu si sa tipe cand se caca. Imi ia mandra bonurili, mil da pala de casa simi zice can 5 minute era deja gata de 3. ies sa fumez o tigara, mai iese cineva, urc imi fac o cafea, ies iar, mai bag o tigara doo, se duce pauza, mantorc si mapuc de munca. Dupa vro 3 ore imi dau seama ca discomfortul total resimtit e cauzat de foame. Deci da copkii si copkilite, pulea sia mai loat potolu de la grigore. Am coborat totusi in speranta ca e acolo, si era, si mi lau dat cu niste priviri in oki ce nu pot fi reproduse in cuvinte.

Alta data, tot de curand, vbesc io cu shafu meu sa venim mai tarziu ca aveam o conferinta ce se intindea peste program, si io nus deacord cu overtimeu. Si ramane sa ne intalnim la metroi la pipera la ora x sa ma duca el cu masina proprie si personala de shaf la berou. Zis si facut. Ma dau jos din metrou (sunt al naibii de punctual) si vaz masina care parea a lui parcata in fata. Deskid portiera si ma arunc inauntru zicand cu naduf „ce faci, ai cazut din pat?!?” stiind cacu masina e greu sa fii punctual daca nu te trezesti de dimineata. Cu o mana incercam sami strang castile si sa inkid cumva portiera in timp ce dreapta o intinsesem pentru barbatescu noroc. Deci eram cu mainile in x pe piept, transpirat, ciufulit, gafaind, ce mai, o placere sa ma ai in vizor. Si cand imi urmaresc mana cu privirea dat fiind ca no simteam stransa viguros (mana, nu privirea) observ la volan cea mai mica si mai speriata pustoaica ce incerca sa ingaime ceva cu ochii in lacrimi, nereusindui decat niste piuituri inabusite si stinse. Miam cerut scuze, am iesit din masina aducandumi aminte ca nu toate masinile rosii sunt ale sefului meu si am fost apoi martorul celei mai spectaculoase demararari ever.

Astazi intru in bucataria biroului sami fac o stacana de cafea. Sii pun si neste laptic, si zahar, ca de varsta isi spune cuvantu. Suntem verzi, deci avem cosuri de gunoi pentru diverse materiale, recte plastic, hartie, potol. Diferite. Bag plicu de zahar gol in capsula la fel de goala de lapte si dau so arunc la cos. Si ma blochez dragii mei vreme de mai bine de 5 minute, nestiind unde sa o arunc dat fiind cacapsula e de plastic si plicu de hartie. Unde mai pui cacapacu capsulei e de staniol, si deci metalic. Dupa 5 minute ma hotarasc io sa scot plicu din capsula sal arunc in cosu de hartii si capsula in cel de plastice. Asta sub privirea mirata a unei colege ce nu intelegea la ce ma uit asa extaziat in cosurile de gunoi. Si care, crezand ca cinestie ce revelatie am, mantreaba in dulcele grai moldovenesc: „A penny for your thoughts!”. Io nam fost capabil decat sa iau o moaca si mai descompusa si santreb back: „Ce? Penis?”…mda…grav.

Si cate si mai cate pe care nu mi le aduc aminte.

 

A, ziceam cam fost la Sibiu. Am zburat cu un fel de avion antedeluvian cu elice, usor de confundat cu un AN sau IL de inceput de serie. Cica ATR, sau cam asa ceva. Aerospatiale cacat, facut in italia. Fiind insa vechi mam linistit, penca daca ar fi fost post-mailat mias fi facut probleme. La intoarcere am avut onoarea sa ne zgaltaim impreuna cu cei de la Leave’s Eyes si Atrocity, care tocma ce cantasera la Artmania unde furam si noi. Misto oras, sibiu, numa ca daca vreai sa bagi ceva la mat dupa 11 seara poti sa sugi cu incredere. Nam vizitat bucifalu (Bruckenthal, sau cum pula mea so scrie) pentru ca nu ma pasioneaza pictura. A, si am mai vazut niste proaste caresi faceau poze dalea cu buze tuguiate pe niste sepulcrum’uri dintro catedrala medievala. Oare stiau ca dincolo de pietrele frumos sculptate sunt cadavre? Am facut si noi poze la sepulcrum. Am stat la o pensiune numita sugestiv santa maria (corabia, nu ma’sa) care era inca in constructie si am dormit leganat de dulcele susur al flexului si bormasinii. Nea patronu insa era un neamt absolut bestial care a calatorit mult, cu care am discutat de africa si nea dat bautura moca. O sa mai vorbim de sibiu cu alta ocazie, sa va povestesc cum Gion, alde claparu nostru, crestin maniac nea plimbat pan toate bisericile (si slava domnului sunt din 5 in 5 metri) si cum am urcat un milion de trepte intrun turn in care nu e nimic. Siacum am febra mushchiuloasa.

 

Miam pierdut firu, nush ce sa mai scriu, mi fuame.

Va pupa tata.

 

a, posteru si coperta albumului:

 

Che! still dead… din fericire

Cu dedicatie celor 3 retardati imberbi cu tricouri cu che din metrou de azi. 3 cacati cu ochi ce n’aveau mai mult de 17 ani care isi presarau fiecare fraza cu “viva la revolucion”. Si care isi povesteau cu ochii scanteind unul altuia “Diarios De Motocicleta” si musteau de de mandrie sugand burta si scotand pieptul in afara.

Va doresc multa muie copii, va doresc sa va cacati zilnic pe voi in nadragii vostri kaki si’n sepcile cu che. Va doresc, macar unora, de exemplu, sa aveti aceeasi soarta cu a miilor de amarati pe care adevaratul “Che” i’a masacrat. Nu ala preaslavit de Sartre, de Beauvoire sau mai nou de Salles…nu. Adevaratul Che, calaul lui Castro, omul care a distrus 3 tari pe continentul natal, fugind apoi sa isi aduca prinosul si in Angola si Congo, unde atrocitatile initiate de el inca mai continua. Cretini ignoranti, imbecili ca voi or sa faca iar roata timpului sa se invarta si sa ne aduca de unde am plecat. Nu exista cuvinte care sa imi exprime mai bine scarba si dispretul pe care il simt pentru astfel de retardati ordinari ca voi…

Cadou de la mine, crapa’v'ar linia genetica…

Martzi’ai pula’n ia!

Ba frate, zi mai de cacat ca asta mai rar, si nui dacat pranzu, deci numa dracu in marea lui intelepciune si luminare mai stie ce naiba mai urmeaza.

 

Ieri am papat saorma, ca doar constitutia mea diafana mio permite. No, si ma duc io cu mandra me cu tot (ea avea, evident, banii) sami iau saorma. Ati vazut ca saormeriile alea sunt toate la fel, ghiseu inalt rau, incat tre sa te sui po bordura ceva si tot te simti ca pe vremuri cand sareai in sus sai vezi ochelarii lu nenea de la inghetata. Bun, si iau saorma, facuta de un nene care statuse pa gard pana sa ne apropiem noi, fara manusi de plastic si evident fara sa se spele pa maini in prealabil. Io ginisem recipientele cu chestii de care nu vrem sa stim pe marginea tejghelelei, si iam spus lu nenea so faca mare si cu detoate. Pantre recipientele cu pricina insa nu am observat decat prea tarziu pe cel cu ardei iuti…groaznic de iuti…oribili de iuti. Indeajuns de iuti incat unul din ingredientele care miau facut ziua de azi memorabila sa fie o cacare trista, cu lacrimi in ochi.

 

Ati vazut ca lu metrorex ii este imposibila sa tina o scara rulanta in functiune mai mult de doo ore una dupa alta, nu? Treceti pe la unirii? Bun, deci la unirii in fata magazinului din doo scari unai blocata cu scanduri si cealalta merge intotdeauna invers fata de cum ai vreao tu.vad, analizez, realizaz ca tre sa ocolesc pana la cealalta intrare cu scari alunecoase de beton pline de coetnici dai mei care sparg seminte.intru, ajung la nelipsitii turnicheti, plimb cardu ala cu problema, bing! Calatorie placuta. Si dau sa trec. Numa ca, desi aparatu arata „Liber” cele 3 bare de fier ale turnichetului aveau alte idei. Drept pentru care sa produs o meravieioasa reactien lant dupa cum urmeaza: bara de fier a turnichetului meu a plesnit sanatos telefonul mobil din buzunarul meu, care telefon a lovit puternic mp3 playerul triunghiular din acelas buzunar care, in urma impulsui mecanic ba incultilor( bilele alea care sar una din alta) aacrosat cu una din muchii si usor lateral propriilemi bile din dotare, care se intamplau sa fie in zona, pentru ca asa a vrut creatorul. Funny, nu? Dupa ce efectul caleidoscopic al luminitelor sa retras in vederea periferica si am fost capabil sa trag aer in piept am facut singurul lucru pe care orice om normal lar putea face intro astfel de situatie. Cu ochii in lacrimi, am futut un mare pun in tabla masinariei care mia provocat atata durere in suflet si nu numai. Se pare ca lucrul asta nu ia fost pe plac neandertalianului cu mai putine clase decat trenu care pazea ansamblu. Drept pentru care a simtit ca e de datoria lui sa ma apuce de rucsac si sa ma injure copios in timp ce incerca sasi scoata si tomfa. Si mam acrit brusc, iam luat metodic mortii in pula, si iam aplicat doo palme, una peste mana cu care ma tinea si una peste cealalta mana de unde ia zburat tomfa abia scoasa. Continuand sedinta de spiritism cu mortii masii si intregului sau neam am coborat pe scari, fara alte urmari. Deci asta a fost ingredientu 2

 

Dupa ce am ajuns pe peron am constatat evident ca metrou tocmai pleca, drept pentru care am asteptat minimul de 10 minute recomandat de metrorez, plus alte cateva pana cand a venit urmatorul tren. Ajung io in pipera, patria gibonilor si ma intalnesc cu neste colege care imi intaresc banuiala ca un al treilea argument se ivea la orizont: microbuzu, ala de scrie numele firmei pe el si care tre sa ne duca de la metrou pana la plantatie…pula! navem. Nam vazut. Pe la mine na trecut. Si dai iar puli, morti , dumnezei, dumicati timp de 45 de minute in soare pana cand cel deal doilea sia facut aparitia. Dupa o scurta altercatie cu soferu, gibonez desigur, ajungem intrun final si la birou. Intre timp ne adunasem destul de mult incat sa ne ia mult mult timp sa urcam toti cu unicul lift care parea sa functioneze din cele trei existente.

 

Si cica ar trebui sa mai si muncim…